Prin intermediul terapiei miofuncționale ne propunem să corectăm dezechilibrele mușchilor la nivel orofacial, precum și obiceiuri orale vicioase care împiedică dezvoltarea armonioasă a feței. Când mușchii orofaciali se coordonează corect, fața crește și se dezvoltă natural, influențând dezvoltarea maxilarelor în primii 3-5 ani de viață, favorizând masticația adecvată și mușcătura corectă. Frenul lingual restrictiv influențează poziția incorectă a limbii în repaus, constituind un predictor al tulburărilor de pronunție. Interpunerea limbii între arcade în sigmatismul interdental întreține poziția vicioasă a mandibulei, favorizând respirația orală și dezechilibrul mușchilor feței. Pentru o deglutiție corectă este nevoie ca mușchii limbii, obrajilor și gâtului să se coordoneze într-o manieră funcțională.
❗️Câteva exemple de obiceiuri și poziții orale care modifică ocluzia normală includ:
🚩suptul degetului sau suzetei un timp îndelungat
🚩menținerea gurii întredeschise
🚩respirația orală
🚩ticurile faciale
🚩masticația disfuncțională
🚩deglutiția deficitară
🚩onicofagia
🚩bruxismul etc.
Așadar, rolul terapiei miofuncționale este acela de a corecta astfel de obiceiuri vicioase și disfuncții orofaciale, principalele scopuri ale tratamentului fiind următoarele:
✅menținerea buzelor în contact permanent (cu excepția momentelor în care vorbim sau mâncăm)
✅respirația nazală pentru a obține o ocluzie corectă
✅aliniere dentară îmbunătățită
✅o mai bună coordonare a mușchilor faciali